CNCR

Toni Iordache

Toni Iordache -Țimbalist (1942-1987)

Surse: Asphalt Tango (https://www.asphalt-tango.de/reco…/iordache/artist_more.html), Adevărul (https://adevarul.ro/…/remember-toni-iordache-zeu…/index.html), Radio Popular (https://www.radiopopular.ro/artisti/Toni-Iordache-38.html), Pop Matters (https://www.popmatters.com/toni-iordache-sounds-from-a-bygo…).

by CNCR

Camarón de la Isla

Camarón de la Isla - Cântăreț de flamenco (1950 –1992)

Camarón de la Isla a fost un cântăreț de flamenco de etnie romă, născut în San Fernando, Cádiz, în regiunea Andaluzia din sudul Spaniei, considerat cel mai mare muzician de flamenco din toate timpurile.

Camarón și-a lansat primul album în 1969 („Al Verte las Flores Lloran”), ce l-a propulsat pe drumul spre faimă și renume mondial, împreună cu Paco de Lucía, faimosul chitarist, compozitor și producător spaniol, promotor al noului stil flamenco.

Împreună cu Paco de Lucía, a produs unele dintre cele mai frumoase cântece flamenco înregistrate vreodată, iar albumele sale cu Tomatito, un eminent chitarist spaniol de etnie romă, au deschis calea către un nou stil revoluționar de flamenco, ce i-au câștigat un statut de legendă rock în ochii tinerei generații.

Succesul său s-a răspândit peste granițele internaționale, având concerte în cele mai importante orașe din lume, de la New York la Tokyo. În 1989 a înregistrat „Soy gitano”, cel mai vândut album din istoria flamenco-ului.

La nouă ani de la moartea sa din 1992, a primit premiul „Cheia de Aur” a flamenco-ului pentru vocea și contribuția sa incontestabile.

Acest material face parte din proiectul „Promovarea personalităților rome în spațiul online”. Proiectul este implementat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher.

Surse: Spain is Culture (http://www.spainisculture.com/…/art…/camaron_de_la_isla.html), World Music Central (https://worldmusiccentral.org/…/artist-profiles-camaron-de…/), Andalucia (https://www.andalucia.com/fla…/musicians/camarondelaisla.htm).

by CNCR

Ava Gardner

Ava Gardner - Actriță (1922-1990)

Ava Gardner și-a început cariera la studioul MGM și a devenit cunoscută pentru rolul din filmul ,,The Killers”. În urma interpretării acestui rol, Ava a fost recunoscută ca una dintre actrițele cele mai importante de la Hollywood și una dintre cele mai frumoase femei ale perioadei sale.

Memorabile sunt interpretările sale din „The Barefoot Contessa”, „Mogambo” sau „ The Night of the Iguana”.

by CNCR

August Krogh

August Krogh - Om de știință (1874-1949)

Născut pe 15 noiembrie 1874, în Danemarca, August Krogh și-a dedicat întreaga viață cercetării. Prin numeroasele sale lucrări, este, fără îndoială, unul dintre marii oameni de știință ai lumii.

Ca elev, Krogh a fost interesat de științele naturii și a petrecut o parte semnificativă a timpului său făcând experimente. În 1893, și-a început studiile la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Copenhaga, dar a decis, ulterior, să se dedice zoologiei. În 1897 a început să lucreze cu celebrul profesor Christian Bohr, în laboratorul său de fiziologie medicală. În 1908, Krogh a devenit profesor și șef al Departamentului de Zoofiziologie de la Universitatea din Copenhaga.

În 1920, August Krogh primește Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. El a fost primul care a descris adaptarea perfuziei sangvine în muşchi şi alte organe în functie de cerinţe, prin deschiderea şi închiderea arteriolelor şi a vaselor capilare. În faţa juriului şi a mamei sale, prezentă în sală, la ceremonia de înmânare a premiului, acesta a ținut să amintească despre originea sa romă.

O altă contribuție importantă a sa este legată de producerea insulinei. În 1922, Krogh a vizitat Statele Unite ale Americii, unde, alături de alți cercetători canadieni, a învățat cum să extragă cu succes insulina din pancreasul de vită. Întors la Copenhaga, cu o licență în fabricarea insulinei, a început primele experimente în laborator, iar în 1923 a fost tratat primul pacient bolnav de diabet. August Krogh a fost unul din fondatorii Nordic Insulin Laboratory, care a reprezentat punctul de plecare al unei companii farmaceutice daneze, ce rămâne de mare succes și în prezent, cunoscută sub numele de Novo Nordisk.

Krogh a primit doctorate onorifice la universitățile din Edinburgh, Budapesta, Lund, Harvard, Göttingen, Oslo și Oxford. A devenit membru al Academiei de Științe din Danemarca și membru străin al multor alte instituții academice, printre care The Royal Society din Londra.

by CNCR

Lazăr Năftănăilă

Lazăr Năftănăilă - Activist (1893-1968)

Surse: „The East European Gypsies: Regime Change, Marginality, and Ethnopolitics” de Zoltan Barany, ed. Cambridge University Press, 2002, p. 101, PDF (https://bit.ly/2V8NwIY), „We are the Romani people” de Ian Hancock, ed. University of Hertfordshire Press, 2002, p. 134, PDF (https://bit.ly/3e3P4fU), „Institutionalisation and Emancipation”, Project „Education of Roma Children in Europe”, Consiliul Europei, PDF (https://rm.coe.int/institutionalisation-and-eman…/16808b1c61), „Contribuții la istoria romilor – Năftănăilă Lazăr” de Mihaela Elena Cârstea, SNSPA, 2017, PDF (https://bit.ly/2V8OogI).

by CNCR

Juscelino Kubitschek

Juscelino Kubitschek - Om politic (1902-1976)

Juscelino Kubitschek a fost președintele Braziliei între anii 1956-1961.

Mandatul său este marcat de prosperitatea economică și de stabilitatea politică a țării, construind noua și actuala capitală a Braziliei: Brasil.

by CNCR

Grigoraș Dinicu

Grigoraș Dinicu - Violonist (1889-1949)

Grigoraș Dinicu (n. 3 aprilie 1889, București — d. 28 martie 1949, București) a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă. Interpretarea sa originală a vechilor partituri de muzică lăutărească, împreună cu tehnica sa instrumentală spectaculoasă, i-au adus celebritatea pe plan internațional.

La început, Grigoraş Dinicu a cântat împreună cu alți copii de lăutari în corul de copii al bisericii „Scaunele Vechi” din Bucureşti. În 1902, la doar 13 ani, Grigoraş este înscris la cursurile Conservatorului de Muzică din Bucureşti, la clasa de vioară şi compoziţie. În anul 1906, Dinicu şi-a terminat studiile „cum laudae”, obținând premiul întâi la susţinerea examenului de finalizare a studiilor, ce a avut loc pe scena Ateneului Român, unde a interpretat unul dintre concertele pentru vioară ale lui Paganini, dar şi celebra compoziție proprie, „Hora Staccato”.

Între 1906-1908, Dinicu a fost angajat în Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice. A fost promovat în calitate de solist – concertist, interpretând concerte de vioară semnate de Bach, Beethoven, Bruch și Mendelssohn. În 1913, a încheiat un contract cu restaurantul lui Ionică Enescu, unde a cântat timp de 22 de ani. Mari artiști ai lumii și personalități culturale treceau pe aici pentru a-i asculta muzica, precum: George Enescu, scriitorii Victor Eftimiu şi I. Al. Brătescu-Voineşti, artistul Tony Bulandra sau omul politic Victor Filotti. Între 1920 – 1923, Dinicu a participat, împreună cu taraful său, la numeroase turnee internaţionale din Monte Carlo, Paris sau Londra, în Austria, Polonia, Germania și SUA.

Activitatea concertistică a lui Grigoraş Dinicu avea să fie prezentată, în calitate de solist, pe scena Ateneului Român. Astfel, susţine concerte alături de Filarmonica din Bucureşti, sub bagheta dirijorului George Georgescu, dar şi împreună cu Orchestra Radio – dirijori Alfred Alesandrescu şi Egizio Massini. În anul 1937, Grigoraş Dinicu este invitat, împreună cu naistul de excepţie Fănică Luca, să reprezinte România în cadrul „Expoziţiei internaţionale” de la Paris unde, seară de seară, a încântat miile de vizitatori care au trecut pragul pavilionului ţării noastre.

Încă de la înfiinţarea Radioului, la 20 decembrie 1928, interpretările lui Grigoraş Dinicu au fost prezentate publicului larg. De altfel, în 1934, acesta devine solist al Orchestrei Radio, sub conducerea lui Ionel Perlea. În afară de „Hora Staccato”, Grigoraş Dinicu a mai compus piese muzicale, în special pentru vioară şi pian: „Hora de concert”, „Hora mărţişorului”, „Hora de la Chiţorani”, „Sârba Expoziţiei de la Paris”, „Valse coquette”, „Improvisation à la Dinicu”, „Orientale à la tzigane” sau „Sârba lui Tanţi”.

Grigoraş Dinicu a reprezentat un vârf al elitei romilor în perioda interbelică, acesta fiind Preşedinte de Onoare al Uniunii Generale a Romilor din România.

Acest material face parte din proiectul „Promovarea personalităților rome în spațiul online”. Proiectul este implementat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher.

Surse:
• Radio România Cultural (https://radioromaniacultural.ro/portret-grigoras-dinicu-vi…/)
• Institutul Cultural Român (https://www.icr.ro/…/aprilie-calendar-muzical-grigoras-dini…)
• George Sbârcea - „Ciocârlia fără moarte”, editura Muzicală, 1978
• Ziarul Metropolis (https://www.ziarulmetropolis.ro/grigoras-dinicu-ultimul-la…/)

by CNCR

Ion Voicu

Ion Voicu - Violonist (1923-1997)

Ion Voicu este unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai artei interpretative moderne din România, fiind considerat unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului XX.

Născut la București, provenind dintr-o generație faimoasă de muzicieni romi, Ion Voicu a reușit să ducă renumele școlii românești de muzică pe cele mai înalte culmi artistice.

Înzestrat cu un talent muzical desăvârșit, tânărul Ion Voicu a început o carieră ce s-a dovedit a fi sclipitoare. Repertoriul său a fost variat și complex, concertând alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan, Igor Oistrakh și Iosif Conta.

Numele său a apărut pe afișele celor mai faimoase săli de concerte din lume, de la Carnegie Hall din New York, Musikverein din Viena, Royal Festival Hall din Londra, la Teatro Cólon din Buenos Aires, Bunka Kaikan din Tokyo, Palais de Chaillot din Paris și Tchaikovsky la Moscova.

A fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani și profesor la Academia Internațională „Mozart" din Salzburg, la Conservatorul din Paris, Nisa, Geneva, Lausanne, Viena și la Academia Internațională „Menuhin”.

Acest material face parte din proiectul „Promovarea personalităților rome” în spațiul online. Proiectul este implementat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher.

• Surse: ICR (https://www.icr.ro/pagini/the-violin-player-ion-voicu/en), Radio România Muzical (http://www.clasic.radio/…/violonistul-ion-vo…/2436661/5341/2)

by CNCR

Bănel Nicoliță

Bănel Nicoliță - Jucător de fotbal (născut în anul 1985)

Bănel Nicoliță a jucat pentru Steaua București în grupele UEFA Champions League de trei ori consecutiv, contabilizând 15 meciuri în această competiție.

S-a remarcat în turneul din SUA, din 2006. Este un performer versatil, preferat de toți antrenorii care au fost pe banca Stelei datorită vitezei și volumului de efort pe care îl depune în joc.

În anul 2008, Nicoliță a fost decorat de fostul președinte Traian Băsescu cu medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu 2 barete, pentru calificarea la Euro 2008.

by CNCR

Rosario Flores

Rosario Flores - Cântăreață de flamenco și actriță (născută în 1963)

Rosario del Carmen González Flores, cunoscută sub numele de Rosario Flores este o cântăreață spaniolă care îmbină stilul flamenco cu muzica pop.

A apărut în numeroase emisiuni și filme spaniole, precum ,,Talk to Her”, regizat de Pedro Almodovar.

Albumul ei ,,Muchas Flores” a câștigat premiul Grammy Latin pentru cel mai bun album feminin pop vocal în 2002.

by CNCR

Zavaidoc

Zavaidoc - Interpret de muzică lăutărească (1896-1945)

Născut pe 8 martie 1896, la Pitești, Zavaidoc (Marin Teodorescu) a învăţat să cânte de la tatăl său, vestitul lăutar Tănase Teodorescu. După moartea tatălui său, pe când avea doar 13 ani, Marin, împreună cu frații săi pleacă la București, unde înființează o formație numită „Frații Teodorescu”, ce avea să fie cunoscută mai târziu cu numele de „Taraful Zavaidoc”.

În 1916, pleacă pe front, în Primul Război Mondial, alinând suferinţa soldaţilor din tranşee şi spitale, alături de George Enescu şi cântăreaţa de operă Elena Zamora. În această perioadă, a primit porecla „Zavaidoc”, semnificând „năbădăios”, dată de generalul Traian Moșoiu, un mare pasionat de muzica populară românească.

În 1926, Zavaidoc a semnat primul contract cu casa de discuri Columbia Record. După 1932, odată cu înfiinţarea Electrecord, Zavaidoc avea să înregistreze zeci de discuri, cu multe piese faimoase, din care amintim: „Dragostea e ca o râie”, „Foaie verde spic de grâu”, „Mărie şi Mărioară”, „Pe deal, pe la Cornăţel”, „De când ne-a aflat mulţimea” sau faimosul „Cântec al lui Zavaidoc”.

Vedetă a restaurantelor bucureștene, vatmanii tramvaielor care opreau la restaurantul „Cireşica” de lângă Cișmigiu strigau: „Dă-te neamule jos, am ajuns la Zavaidoc!”. Contactul cu oraşul avea să producă schimbări de narațiune, dar şi de stil în interpretarea artistului, în cântece mai puţin asociate astăzi cu stilul său, ca de exemplu „Din ochii care-au plâns vreodată” sau „De ziua nunţii tale-ți scriu”.

În 1937, Zavaidoc a însoțit delegația românească și a participat alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu la „Expoziția Internațională de la Paris”, un centru al elitei artistice internaționale din acea perioadă. Alături de Barbu Lăutarul, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Nicu Stănescu, Petrică Moţoi, Fărâmiţă Lambru şi Ionel Budişteanu, Zavaidoc rămâne în galeria celor mai mari şi mai vestiţi lăutari ai ţării noastre din toate timpurile.

În memoria sa, Primăria Municipiului Pitești organizează, începând din 2006, în fiecare lună noiembrie, Festivalul Național de Muzică Lăutărească „Zavaidoc”.

by CNCR

Katarina Taikon

Katarina Taikon - Scriitoare (1932- 1995)

𝐊𝐚𝐭𝐚𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐓𝐚𝐢𝐤𝐨𝐧 s-a născut la 29 iulie 1932, în Almby (Suedia), într-o familie de romi căldărari. Fără îndoială, Katarina Taikon reprezintă un nume important în istoria literaturii suedeze prin publicarea, în 1970, a unei serii autobiografice de 13 cărți pentru copii, „Katitzi”, povestea fetiței rome Katitzi devenind una dintre cele mai cunoscute și iubite povești în Suedia. De atunci, volumele au fost traduse în diferite limbi în toată lumea, beneficiind și de o serie de ecranizări.
Katarina Taikon avea să se confrunte dramatic cu marginalizarea și respingerea încă din anii copilăriei, drepturile romilor nefiind recunoscute în acea perioadă, fapt ce a împiedicat-o să urmeze cursurile unei educații școlare. Aceasta învață să scrie și să citească abia la vârsta adolescenței, determinată să lupte împotriva discriminării și să stabilească un dialog cu autoritățile suedeze, în articularea unui nou cadru juridic care să conducă la schimbarea percepției despre romi și la recunoașterea drepturilor romilor ca cetățeni cu drepturi depline în societatea în care trăiesc.
„Nu știu cum vor reacționa oamenii la cartea mea, dar știu că este începutul unei lungi lupte”, declara, în 1963, Katarina Taikon la apariția primei sale cărți: „Femeia Romă”. Publicarea cărții o plasează pe Katarina Taikon în atenția publică, devenind în scurt timp o personalitate proeminentă, fiind cea mai puternică voce pledând pentru drepturi egale pentru romii din Suedia, recunoașterea istoriei romilor, incluzând secole de marginalizare, precum și recunoașterea romilor ca victime ale Holocaustului. Cele mai stringente probleme ale romilor erau locuirea și educația, deoarece majoritatea romilor erau excluși, neavând acces la serviciile publice suedeze. Katarina Taikon publică numeroase articole, organizează întâlniri și proteste ample în Stokholm, alături de numeroși participanți. Forța protestelor sale și a susținerii de către un număr din ce în ce mai mare de oameni, a făcut ca autoritățile să considere politicile publice pentru romi. Katarina Taikon, comparată de către presă cu Martin Luther King, a trasat astfel, pentru prima dată, recunoașterea romilor în istoria Suediei, dar cea mai importantă rămâne calea pe care aceasta a deschis-o noilor generații: lupta pentru demnitate.
📽️ Viața si activitatea Katarinei Taikon au constitiut subiectul filmului documentar intitulat „Katarina Taikon”, lansat în 2015, în regia lui Gellert Tamas și Lawen Mohtadi, având la bază volumul autobiografic „Ziua în care voi fi liberă”, scris de Lawen Mohtadi (Natur&Kultur, 2012). Filmul portretizează parcursul activistei și scriitoarei Katarina Taikon, femeia romă care a marcat istoria Suediei, fiind cea mai importantă lideră a mișcării pentru drepturile civile ale romilor și nu numai, contribuind la construcția modelului suedez de bunăstare socială, aflat în plină dezvoltare în acei ani.
Katarina Taikon a fost căsătorită cu fotograful Björn Langhammer. La vârsta de 50 de ani, scriitoarea a suferit un atac cerebral. În decembrie 1995, după mai mult de 13 ani de comă, Katarina Taikon a decedat. Numele acesteia a fost dus mai departe de către cei trei copii ai săi. Katarina Taikon rămâne în conștiința romilor ca cea care a deschis o nouă pagină de istorie pentru romi, marcată de lupta împotriva discriminării rasiale și a egalității de șanse.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
Surse:
• https://www.romarchive.eu/en/collection/taikon/
•https://www.government.se/.../the-dark-unknown-history...
• https://www.2009-2019.poetryproject.org/.../mon-428-talk.../

by CNCR

Rita Hayworth

Rita Hayworth - Actriță (1981-1987)

A fost o actriță americană care a devenit faimoasă în anii '40, fiind considerată una dintre cele mai frumoase femi ale acelei vremi.

A jucat în peste 35 de producții hollywoodiene, iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se număra „Gilda”, „Only Angels Have Wings” sau „Pal Joey”.

În memoria ei are loc anual Gala caritabilă Rita Hayworth, organizată de fiica sa, prințesa Yasmin Khan.

by CNCR

Ștefan Fuli

Ștefan Fuli - Poet (1950-1995)

• Surse: Stefan Fuli, Calvaru Rugului, ed. Timopur, Targu-Mures, ED Nico 2008, pref. Nicolae Baciuţ; Sarau Gheorghe, Floarea roma/I Luludi Romani , Ed Vanemode, 2016; https://dokumen.tips/docu…/stefan-fuli-calvarul-rugului.html, Prăvălia Culturală (http://pravaliaculturala.com/artic…/avem-o-literatura-rroma/), ASOCIAȚIA DANROM (http://www.asociatiadanrom.com/442004124).

by CNCR

Ștefan Răzvan

Ștefan Răzvan - Domn al Principatului Moldovei (apr. 1595-dec. 1595)

„𝐼̂𝑛 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑙 𝑐𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑆𝑢𝑐𝑒𝑎𝑣𝑎 𝑙𝑎 𝐵𝑎𝑖𝑎 𝑠̧𝑖 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖 𝑠𝑒 𝑎𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑠𝑒 𝑝𝑜𝑚𝑒𝑛𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑚𝑜𝑣𝑖𝑙𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑎̆𝑧𝑣𝑎𝑛 𝑉𝑜𝑑𝑎̆, 𝑙𝑜𝑐 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑧𝑎𝑐, 𝑛𝑒𝑢𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑟, 𝑜𝑎𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑣𝑖𝑡𝑒𝑎𝑧𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑜𝑚𝑛. 𝐴𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑚𝑝𝑙𝑖𝑡𝑎̆ 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑎𝑣𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑟𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎̆𝑢 𝑠̧𝑖 𝑛𝑜𝑟𝑜𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑙 𝑖̂𝑛𝑎̆𝑙𝑡̧𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑢𝑙𝑏𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑒 𝑡𝑟𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑙𝑒. 𝑁𝑎̆𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑡̧𝑖𝑔𝑎𝑛, 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑛𝑒𝑎𝑚 𝑜𝑠𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑣𝑒𝑎𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑜𝑏𝑖𝑒, 𝑒𝑙 𝑓𝑢 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑜 𝑑𝑜𝑣𝑎𝑑𝑎̆ 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑐𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑑𝑒�𝑛𝑡̧𝑖𝑖 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑒𝑠𝑒 𝑠̧𝑖 𝑝𝑜𝑝𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑜𝑠𝑎̂𝑛𝑑𝑖𝑡𝑒, 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑠̧𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑜𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖, 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡̧𝑖𝑒 𝑠̧𝑖 𝑐𝑙𝑎𝑠𝑎̆, 𝑝𝑢𝑖𝑛𝑑 𝑝𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎̆𝑟𝑢𝑖 𝑝𝑒𝑐𝑒𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑖𝑟𝑒𝑖 𝑠̧𝑖 𝑑𝑒𝑐𝑙𝑎𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑙 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒𝑜𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒𝑎, 𝑖̂𝑛 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑙𝑎 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒, 𝑙𝑎 𝑣𝑖𝑟𝑡𝑢𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑙𝑎 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟.” (N. Bălcescu, „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, Ed. Junimea, Iaşi, 1988).

Ștefan Răzvan a marcat istoria Moldovei aflată la sfârșit de secol al XVI-lea, devenind domnitor al Moldovei în perioada aprilie-decembrie a anului 1595. Aceste referințe istoriografice au fost consemnate de către cronicarul Miron Costin în „Letopisețul Ţării Moldovei”, precum și de o serie de alți cronicari, istorici şi scriitori. Despre Ștefan Răzvan aflăm că intră încă de tânăr ca soldat în armata polonă, considerată la acea vreme armata cu cea mai puternică cavalerie din Europa. El deprinde meșteșugul armelor, dovedind curaj și iscusință pe câmpul de luptă, astfel că Ștefan Báthory, craiul Poloniei, îl avansează de la simplu soldat la cele mai înalte trepte militare în anii de război ai polonilor cu muscalii.

În Moldova, domnia lui Aron Vodă, poreclit „Cel Cumplit”, devenea tot mai apăsătoare prin vasalitatea față de turci și taxele tot mai mari pe care le impunea populației. Cronicile spun că Aron Vodă prăda țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și în cele din urmă a dat ordin „să se ia de la tot omul câte un bou iar pentru cei care nu aveau să se ia de la alții”. Cu toate că se alăturase alianței creștine din care făcea parte Mihai Viteazul, Aron Vodă rămâne de partea polonilor pentru a fi protejat ca domnitor la Înalta Poartă.

Pentru întărirea armatei pe fondul unor puternice rivalități dintre cele două mari familii de boieri, Lăpușnenii şi Movileștii, precum şi al nemulţumirii țăranilor, dar şi amenințărilor din afara granițelor, era nevoie de un om puternic și credincios, astfel că, în 1593, Răzvan este numit hatman, conducător al armatei din Moldova. Acesta, în calitate de conducător al oștilor, bun militar și cunoscător al mai multor limbi, îndeplinește misiuni militare și diplomatice între Moldova, Transilvania și Țara Românească. El conduce campania anti-otomană a Moldovei, devenind foarte popular în rândul soldaților. Pe fondul nemulțumirii populației și a aliaților săi față de domnia lui Aron Vodă, Ștefan Răzvan, cu sprijinul lui Sigismund Báthory și al soldaților, îl înlătură pe Aron Vodă, devenind, la 24 aprilie 1595, voievod al Moldovei. Ștefan Răzvan sprijină alianța creștină a lui Mihai Viteazul.

La 20 octombrie 1595, Ștefan Răzvan se alătură cu oastea sa armatelor lui Mihai Viteazul și ale lui Sigismund Batory, învingând oastea otomană la Giurgiu. Profitând de absența lui de la Suceava, polonezii invadează Moldova și îl instalează domn pe Ieremia Movilă, un cunoscut dușman al lui Mihai Viteazul. Întors de pe câmpul de luptă, Ștefan Răzvan se îndreaptă către Moldova, încercând să recupereze Cetatea de Scaun. Are loc bătalia de la Areni, de lângă Suceava, la 3 decembrie 1595. Ştefan Răzvan este omorât prin decapitare la ordinul lui Ieremia Movilă.

Personalitatea lui Ștefan Răzvan Voievod avea să fie reinterpretată în opera dramatică „Răzvan şi Vidra”, scrisă de Bogdan Petriceicu Haşdeu, publicată în anul 1867. Opera, de inspirație istorică, îl are ca personaj principal pe Ştefan Răzvan, alături de care se află Vidra, soția acestuia, pe numele ei Maria, nepoata lui Moţoc.

by CNCR

Gabi Luncă

Gabi Luncă - Interpretă de muzică lăutărească (născută în anul 1938)

Gabi Luncă este una dintre cele mai renumite cântărețe de muzică lăutărească din România.

Începe să cânte de la vârsta de 13 ani, alături de tatăl său, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești. Doi ani mai târziu, devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi, însă devine cunoscută la vârsta de 17 ani, când era angajată la Orchestra ,,Flacăra Prahovei” din Ploiești. La 19 ani a lansat primul său disc înregistrat la Electrecord, alături de maestrul Ionel Budișteanu.

A avut colaborări cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai (Ploiești) și Orchestra „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii din Ploiești, iar în 1956, a debutat la Radiodifuziunea Română cu melodia „Pe deasupra casei mele”. A lucrat cu instrumentiştii Nicolae Florian, Toni Iordache, Mieluţă Bibescu și fraţii Gore, în orchestra condusă de Ion Onoriu.

Gabi Luncă a susținut numeroase concerte și în străinătate, în Israel, Berlin, New York, Paris și Madrid. A organizat, împreună cu Ion Onoriu, cel mai mare concert de muzică lăutărească urbană din istoria României, pe stadionul Dinamo, impunându-se amândoi și ca lideri ai etniei romilor în prima jumătate a anilor `90.

Albumul „Gabi Luncă - Sounds From A Bygone Age 5“, realizat de casa de discuri germană Asphalt Tango în 2008, ce conține înregistrări rare, a intrat direct pe locul 9 în topul de muzică world (World Music Charts), realizat de BBC. Alături de Dona Dumitu Siminica, Romica Puceanu și Victor Gore, Gabi Luncă aparţine filonului muzicii lăutăreşti, fiind considerată una dintre cele mai mari artiste de muzică lăutărească, a cărei voce și stil rămân inegalabile.

Acest material face parte din proiectul „Promovarea personalităților rome în spațiul online”. Proiectul este implementat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher.

• Surse: Adevărul (https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/video-gabi-lunca-vorbit-cafeneaua-adevarul-despre-cartea-biografica-1_50ae2c717c42d5a6639a59ae/index.html), Last FM (https://www.last.fm/music/Gabi+Lunca/+wiki), Enciclopedia României (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gabi_Luncă), Evenimentul Zilei (https://evz.ro/gabi-lunca-a-cucerit-vestul-video-798815.html), https://folclor-romanesc.ro/gabi-lunca-marea-doamna-a-muzicii-lautaresti/#1481399911611-69c329fe-4e88.

by CNCR

Georges Boulanger

Georges Boulanger - Violonist (1893-1958)

Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi) s-a născut la 15 aprilie 1893, la Tulcea, fiind fiul lui Vasile Pantazi și al Dimitrei Ciobanu. Georges Boulanger este pseudonimul artistic al violonistului, compozitorului și dirijorului Gheorghe Pantazi, care preia pseudonimul ce îi fusese atribuit de un ofițer de marină tatălui său, pe când acesta se afla cu o mică trupă de lăutari la Sulina, așa cum avea să descrie acest episod Jean Bart, în cartea sa, „Europolis”.
Numele, data și locul nașterii lui Georges Boulanger sunt evidente, existând în acest sens o scrisoare, semnată de artist, din 25 septembrie 1933, pe când se afla la Berlin, prin care solicita ajutorul primarului din Tulcea pentru a demonstra că este creștin, conform noii legi germane, că atât el, cât și părinții și bunicii sunt creștini ortodocși: „… eu sunt fiul lui Vasile Boulanger (care sunt convins că l-aţi cunoscut şi care a murit la Londra acum 3 ani, când eu cântam la Hotel Savoy). Acuma în Germania este legea unde este absolută nevoie, ca eu să arat că parinţii mamei mele au fost creştini, ca şi mine […]”. Modul în care este scris, detalii privind activitatea muzicală a tatălui său (decedat la Londra în 1930), indicarea cu precizie a referinței locului în care mama și bunica au fost îngropate, arată îngrijorarea artistului față de noua legislație nazistă, prin care se impunea dovada originii ariene, fiind de fapt, începutul procesului de epurare etnică ce avea să atingă dimensiunea abominabilă a exterminării din lagărele naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Născut într-o familie de virtuozi lăutari cu tradiție, de peste șase generații, George Boulanger îi datorează tatălui său inițierea în tainele muzicii lăutărești, acesta fiind primul său profesor. La vârsta de 12 ani, Georges Boulanger obține o bursă de studiu la Conservatorul din București. Trei ani mai târziu, este ascultat în timp ce interpreta Paganini, de către celebrul violonist și profesor Leopold Auer, care îl sprijină să ajungă la Dresda, devenindu-i profesor. În 1910, considerând că educația muzicală a elevului său este completă, Auer îi dăruiește o vioară cu care acesta avea să cânte pe parcursul întregii sale vieți. În același an, Georges Boulanger devine violonist principal la Café Chantant, una dintre cele mai selecte cafenele din St. Petersburg, frecventată de artistocrația rusească. Este unul dintre fondatorii muzicii de „café concert-chantant”. De regulă, își interpreta propriile compoziții, create pentru înregistrări audio și pentru radio, dar cânta și piese ale compozitorilor clasici, fiind extrem de exigent cu muzicienii orchestrei sale. Se spune că exercita o putere aproape magică asupra audienței, prin maniera cu totul specială de a interpreta.
În 1917, George Boulanger se întoarce în România, activând în cadrul forțelor armate, devenind profesor și susținând, de asemenea, o asiduă activitate componistică. În 1922, se întâlnește la Berlin cu Ellionor Paulson, o tânără estoniană pe care a cunoscut-o în timpul șederii în Rusia, cu care se căsătorește, stabilindu-se la Berlin. Începând cu 1926, Georges Boulanger era deja un nume cunoscut, interpretările sale fiind difuzate de marile case de radio ale vremii. A susținut numeroase concerte la Berlin și în alte mari capitale europene. În același an, semnează un contract cu casa de discuri germană „Bote & Bock” pentru editarea a șapte dintre lucrările sale, printre care și piesa „Avant de mourir”, care va fi cunoscută mai târziu ca „My Prayer” (conform editării ulterioare în engleză, realizate de Carlos Gomez Barrera și Jimmy Kennedy). Piesa a fost inclusă în repertoriul multor formații și cântăreți renumiți, precum Glenn Miller, The Ink Spots, Bill Kenny, Solomon Burke, Mantovani, Eva Olmerova, Tom Jones, Ella Fiztgerald și mulți alții. În 1956, versiunea „My Prayer” a grupului vocal The Platters a ocupat locul I în clasamentul Bilboard Top 100.
„My Prayer” a fost introdusă, de asemenea, în coloana sonoră a unor producții cinematografice, precum fimul „The Curious Case of Benjamin Button” (2008), în „Mischief” (1985), în „October Sky”( 1999) și în două dintre episoadele din 2017 ale serialului „Twin Peaks”. Versiunea trupei de jazz The Ink Spots a apărut în 1992, în filmul „Malcolm X”. Vera Lynn a interpretat piesa în filmul britanic „One Exciting Night” (1944).
Georges Boulanger a încetat din viaţă la 3 iunie 1958, la Buenos Aires. Nimic, însă, nu a putut egala gloria lăutarului român, ca zecile de discuri ale firmei Telefunken răspândite în lumea întreagă. „Acest violonist din România – scria pe mapa amintitului microdisc un autor german – a însemnat pentru discofilii zilelor noastre ceva asemănător cu Mantovani. Fiecare licean l-a cunoscut, fiecare fată visa la el şi la suspinânda sa vioară. Niciun ochi nu rămânea uscat, atunci când acest pseudo-francez, cu arcuşul său fermecat, lăsa să freamăte lucrările „Einsamer Sonntag” („Singur duminica”), „Fascination” sau „Narcisus”. Dar tot atât de adevărat este că nicio pagină muzicală nu a egalat serenada „Avant de mourir”, care l-a impus definitiv pe Georges Boulanger în istoria muzicii contemporane.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
Surse :
www.boulanger-musik.com
https://en.wikipedia.org/wiki/Leopold_Auer
http://blog.jorjette.ro/georges-boulanger-o-vioara.../
http://www.romanialibera.ro/.../legenda-cabareturilor...
https://en.wikipedia.org/wiki/My_Prayer
https://en.wikipedia.org/wiki/Bote_%26_Bock

by CNCR

Joaquín Cortés

Joaquín Cortés - Dansator de flamenco (născut în anul 1969)

Joaquin Cortés este un dansator de flamenco spaniol care  și-a manifestat interesul de a dansa de la o vârstă fragedă.

În 1984 a fost acceptat ca membru al prestigioasei companii de balet naționale spaniole și a călătorit în lumea întreagă interpretând în locuri importante, precum: Opera de la Metropolitan (Lincoln Center) din New York și Palatul Kremlin din Moscova.

A fost prezentat în două filme internaționale: ,,Floarea secretului meu” și ,,Pasiunea țiganilor”.

by CNCR

Ionel Budișteanu

Ionel Budișteanu - Violonist (1919- 1991)

Ionel Budișteanu s-a născut la 8 octombrie 1919, în familia Voicu, marea familie de lăutari ce avea să dea țării muzicieni cu performanțe impresionante. Numele său real este Nae Ion Voicu, fiind văr primar cu marele violonist Ion Voicu, care l-a apreciat pentru valoarea sa muzicală, orice întâlnire a celor doi transformându-se în adevărate recitaluri de muzică. Numele de Budișteanu îl preia de la tatăl său, care, la rândul lui, preluase numele locului în care se născuse: Budești, o localitate situată în apropierea Bucureștiului. Tatăl său, Vasile Voicu-Budișteanu, renumit în breasla lăutarilor vremii, a fost țimbalist și membru al orchestrei condusă de dirijorul Grigoraș Dinicu, alături de care a participat la Expoziția Universală de la Paris, din 1937, precum și cea de la New York, din 1939.
În perioada 1933-1936, a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, avându-i ca profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii) și Mihail Andricu (muzică de cameră). În același timp, Ionel Budişteanu desfășoară o activitate concertistică, fiind violonist în orchestra condusă de Victor Predescu, cu care susține numeroase concerte la Radio Bucureşti. Începând cu 1936, se mută la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București, unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii „George Enescu” din București.
În 1938, susține „Concertul nr. 2 în Mi Major pentru vioară și orchestră” de J. S. Bach, la sala Dalles. Recunoașterea tehnicii sale de interpretare a muzicii clasice, dar și lejeritatea cu care trecea în registrul muzicii lăutărești, au făcut să fie invitat ca membru în numeroase orchestre de muzică clasică sau folclor. Ionel Budișteanu este recunoscut ca fondator al conceptului de concerte cu orchestra de muzică populară. Muzicologul Viorel Cosma îl considera, deatfel, cel mai mare dirijor de muzică lăutărească. Maestrul Ionel Budișteanu este, de asemenea, o valoare care a îmbogăţit muzica de café-concert, ce era la mare căutare, pe vremuri, în restaurantele şi cafenelele Bucureștiului.
În 1954, la funeraliile lui Grigoraș Dinicu, Ionel Budișteanu a fost cel care a interpretat piesa „Hora Staccato”, alături de orchestra „Barbu Lăutaru”, un tribut adus compozitorului și dirijorului Grigoraș Dinicu. De-a lungul activității sale de dirjor, orchestrator și compozitor, au evoluat mari interpreți și cântăreți ai muzicii din România: Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Radu Simion, Damian Luca, Traian Lăscuț Făgărășanu sau Constantin Cocriș ș.a. Gabi Luncă fost invitată de către acesta să înregistreze primul său disc, editat de casa de discuri Electrecord.
🎖️ Din 1970 și până în 1991, a fost dirijorul Ansamblului „Rapsodia Română”, fondat prin reunirea orchestrelor „Barbu Lăutaru”, „Ciocârlia” și „Perinița”, cu care susține o serie de turnee în străinătate, atât în spațiul Europei de Est, dar și în cel occidental. Pe parcursul activității sale, Ionel Budișteanu a primit premii și distincții: Premiul de Stat, clasa I (1950-1951), medalia „Ordinul Muncii”, clasa a III-a (1953), titlul de Artist emerit al R.P.R. (1957), titlul de „Artist al Poporului” (1962) sau Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1966).
Maestrul Ionel Budișteanu avea să sintetizeze întreaga sa carieră și crez artistic astfel: „Vioara mea este inima mea, iar cântecele mele sunt gândurile mele”. La 30 octombrie 1991, Ionel Budișteanu se stinge din viață. Acesta a fost îngropat la cimitriul Bellu, pe aleea dedicată artiștilor.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
Surse:
Cosma, Viorel, „Lăutarii de ieri și de azi”, ediția a II-a, Editura „Du Style”, București, 1996, pp. 317-368, ISBN 973-9246-05-2
Sarău, Gheorghe, „Floarea rromă/Rromani luludi. 55 de exponenţi rromi din România, decedaţi după 1989” (https://www.academia.edu/.../Floarea_rrom%C4%83_I_rromani...)
http://www.rador.ro/.../portret-100-de-ani-de-la.../
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ionel_Budi%C8%99teanu

by CNCR

Tudor Pană

Tudor Pană - Violonist (1930- 2005)

Membru al Ansamblului Tineretului cu care a câștigat medalii de aur la Festivalul de Folclor București, Welt Folklore Festival din Viena și la Festivalul Internațional din Helsinki, în calitate de violonist, solist și dirijor.

Tudor Pană a cântat în turneele susținute alături de ansamblul ,,Ciocârlia” în companii selecte, alături de mari interpreți ca: Ion Cristoreanu, Maria Butaciu, Florea Cioacă, Gheorghe Cioacă.

by CNCR