Romica Puceanu – Interpretă de muzică lăutărească (1926-1996)
Romica Puceau s-a născut în 1927, în cartierul Cărămidari (actualul Tineretului) din București. A deprins tainele cântatului în familie, într-un început de epocă marcată de studii monografice și conservare a cântecului popular. Pe când artista avea 7 ani, în 1934, bunicul său, Ion Puceanu, înregistra alături de cobzarul Dumitru Bursuc „Balada Meşterului Manole” pentru Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români, fondată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu. Tatăl artistei, Constantin Puceanu, cânta la „Hanu’ lui Manuc”, era un ţimbalist de renume, respectat de lăutarii bucureşteni.
Primele interpretări muzicale în public ale artistei aveau să apară încă de la vârsta de 14 ani, la „Hanul Galben” din Târgovişte, când se alătură verilor săi lăutari, fondatori ai tarafului „Frații Gore”. În 1963, înregistrează primele piese la Electrecord, sub forma a două discuri de patefon. În 1964, înregistrează primul disc la Electrecord, împreună cu taraful „Frații Gore”, avându-i alături pe inegalabilii Victor Gore la acordeon şi Aurel Gore la vioară. Începând cu anii ’70, a început o serie de noi colaborări cu violonistul Florea Cioacă şi cu acordeonistul Andrei Mihalache, precum şi cu taraful violonistului Ion Albeşteanu.
În cariera sa, Romica Puceanu a înregistrat 40 de discuri. Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Multă lume noroc are”, „Cântă cucul de trei zile”, „Pasăre necunoscută”, „Plângeam, plângeam în tacere”, „Pentr-un cal şi-o iapă sură”, „Blestemat să fii de stele”, „Bate vântul frunzele”, „Ce-aveţi voi duşmani cu mine”, „Aş munci la plug şi coasă”, „Pe drum de la Lixandrie”, „Stinge, Doamne stelele”, „Florăresele”, „La cârciuma de la drum”, „Ia mai dă o damigeană”, „Şaraiman”, „Într-o joi de dimineață” și „Zori de ziuă se revarsă”. Este de menționat faptul că, în interpretarea melodiei „Un ţigan avea o casă”, regăsită şi în repertoriul altor artişti, Romica Puceanu include și o strofă cântată în limba rromani.
Riguroasă în orchestraţia melodiilor interpretate și acompaniamentul acestora, Romica Puceanu a creat un stil de interpretare unic, datorită vocii sale inconfundabile și a acurateții cu care reușea să redefinească stilul bătrânilor lăutari, în care compatibilitatea dintre interpretarea solistei şi instrumentişti era esențială. Toate acestea, precum și temele cântecelor sale, i-au adus aprecierea publicului. Restaurantele în care cânta Romica Puceanu se transformau în săli de spectacol, reușind să cucerească toate marile restaurante din București: Salonul Spaniol al Restaurantului Caraiman, Capitol, Continental, Monte Carlo din Cişmigiu, Intercontinental şi Hotel Flora. În anii ’60 și ’70, Romica Puceanu devine un vârf al muzicii lăutăreşti de ascultare, urbane, fiind adulată.
A avut spectacole de revistă alături de mari artiști ca Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Amza Pellea, Nicu Constantin şi mulţi alţii. A susținut turnee în Israel, China, RDG, alături de alţi interpreţi, precum Luigi Ionescu, Doina Badea, Dan Spătaru, Ion Dolănescu, Maria Dragomiroiu. În turneul din Japonia, Romica a cântat alături de ţimbalistul de geniu, Toni Iordache. În 1988, artista face un turneu de anvergură în SUA, timp de şase luni; în fiecare seară a ținut spectacole la restaurantul Transylvania din New York, ocazie cu care hotărăște să prelungească șederea în SUA. În România, programele restaurantelor erau limitate, la fel și aparițiile televizate, iar Romica Puceanu începuse să fie cenzurată de comuniști, cu excepția lui Valentin Ceaușescu, singurul care iubea muzica acesteia, considerând-o pe Romica Puceanu o mamă de suflet.
După 6 ani, în 1994, Romica Puceanu revine în țară, declarând că nu mai poate să stea departe de „piatra Bucureştiului”, pe care s-a născut. Avea să se stingă din viaţă în 1996, în urma unui accident de automobil între localitățile Dor Mărunt și Dragoş Vodă, aflată în drum spre o nuntă, și cu doar o zi înainte de plecarea într-un turneu ce urma să îl susțină în Franța. Astăzi, Romica Puceanu este redescoperită, melodiile acesteia fiind reluate în diferite alte interpretări. Timbrul vocal și sensibilitatea Romicăi Puceanu rămân un sistem referențial al muzicii lăutăreşti interpretate cu o extraordinară capacitate de esenţializare a sunetului cu textul, cu acordeonul sau vioara, transformând fiecare melodie într-o poveste cât o viaţă.
Dona Dumitru Siminică, Fărîmiţă Lambru, Zavaidoc, Gabi Luncă și Romica Puceanu aparţin unei constelații unice, născută din filonul muzicii bătrânilor romi lăutari, păstrat și revalorificat într-o dimensiune interpretativă, poate, irepetabilă.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
• Surse:
Cosma, Viorel, „Figuri de lăutari”, Editura Muzicală, 1960;
Sarău, Gheorghe, „Floarea rromă I rromani luludǐ. 55 de exponenţi rromi din România”, Editura Vanemonde, București 2016 (https://www.academia.edu/…/Floarea_rrom%C4%83_I_rromani_lul…)
Vasilescu, Costel, „Anii de glorie ai muzicii lăutăreşti”, Ed. EIKON, Bucuresti, 2015
https://www.youtube.com/watch?v=99cWMX1k3IU&t=267s Si eu m+am nascut in Romania.
https://adevarul.ro/…/viata-nestiuta-legendarei-…/index.html: http://www.lautarie.com/?s=Romica+&searchsubmit=
https://web.archive.org/…/music/Ethn…/Ethoworld/Romanian.htm
http://www.lautarie.com/opere-semnate-de-constantin-brailo…/