Expoziție „Artele plastice rome în contemporan”
Expoziția virtuală „Artele plastice rome în contemporan” este o producție CNCR-RK, ce are ca scop promovarea artei rome contemporane prin mijloace digitale, promovând astfel cultura, tradiția și istoria romilor prin creațiile moderne realizate de artiștii romi.
Artiștii care semnează expoziția „Artele plastice rome în contemporan” sunt Eugen Raportoru (pictor), Marian Petre (sculptor), Olimpia Magheru (sculptor), Mihaela Câmpeanu (sculptor), Denis Nanciu (artist plastic) și George Vasilescu (artist vizual).
Expoziția oferă o perspectivă actuală asupra unor tematici precum suferința etniei rome, Holocaust, sacrificiu și eliberare prin artă. Exprimarea talentului creativ al artiștilor romi de azi reprezintă un transfer de valori între generații și un mod de respect și conviețuire multietnică şi multiculturală.
Zoom cu scriitorii - Interviu Roxana Gheorghe
„Zoom cu Scriitorii” , un proiect prin care ne propunem să aducem autorii romi, ce au publicat cărți sub egida editurii CNCR, mai aproape de voi. Invitata specială a primului episod este tânăra autoare de etnie romă, Roxana-Mădălina Gheorghe. Interviul a fost realizat de Corina G. Păun, consilier CNCR-RK, având ca temă centrală cartea „Tiro, Miro și Diro”, debutul literar al tinerei autoare, publicată în ediție bilingvă română-rromani, în 2019.
Interviu Marius Turda
Interviu Marius Turda - Rasializarea condiției romilor în cadrul pandemiei COVID-19
Interviu cu istoricul Marius Turda, profesor la Facultatea de Științe Umane și Științe Sociale a Universității Oxford Brookes, pe tema specifică a rasializării condiției romilor în cadrul pandemiei COVID-19. Vă rugăm să nu copiați sau să repostați materialele video ce aparțin Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher pe alte conturi. Dacă vă plac materialele video vă încurajăm să dați Like și Share. Site oficaial: https://www.cncr.gov.ro Facebook: https://www.facebook.com/Centrul-National-de-Cultura-a-Romilor-Romano-Kher-1417628798547283/ Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher îndeplinește rolul de serviciu cultural de utilitate publică, desfăşurând activități în domeniul cultural, de informare, de educație permanentă, de susținere şi derulare a programelor şi proiectelor culturale destinate comunității rome şi/sau de promovare a culturii rome, în conformitate cu legislația română în vigoare.
Ziua Dezrobirii Romilor - Dezbatere „De la sclavia romilor în Ţările Române la rasismul modern din spaţiul românesc”
Centrul Naţional de Cultură a Romilor Romano–Kher a organizat în data de 20 februarie 2020, la Centrul Cultural Maghiar Petõfi Sandor, dezbaterea cu tema „De la sclavia romilor în Ţările Române la rasismul modern din spaţiul românesc”, pentru a marca împlinirea a 164 de ani de la abolirea sclaviei romilor în spaţiul românesc.
Dezbaterea a adus în atenția publicului dimensiunile sclaviei și efectele acesteia în dezvoltarea grupului etnic al romilor printr-o prezentare cronologică a istoriei rasismului și a politicilor față de romi.
La această întâlnire au fost invitați reprezentanţi ai mediului academic, ai instituţiilor guvernamentale şi ai societăţii civile.
Demonstrații meșteșugărești
În cadrul programului pilot „Elevi și tineri romi de elită”, demarat de Centrul Național de Cultură a Romilor - Romano Kher în anul 2019, reprezentanți ai Centrului au mers în diferite școli împreună cu meșteșugarul rom „Ion Argintaru” pentru a susține demonstrații de lucru.
În acest fel am încercat să le arătam elevilor Școlilor Gimnaziale „Movila Miresii”, „Emil Drăgan” Grădiștea și Chiscani din județul Brăila și elevilor de la Școlile Gimnaziale nr. 136, nr. 1 „Sfinții Voievozi” și „Mexic” din Municipiul București arta meșteșugurilor rome.
Târgul Meșteșugarilor - Lipscani
Târgul Meșteșugarilor - Lipscani
In perioada 25-27 octombrie 2019, pe strada Lipscani din Bucuresti a avut loc evenimentul „Târgul Meșteșugarilor - 2019”, prilej cu care au fost expuse obiecte mneșteșugărești, obiecte de vestimentație din portul tradițional rom și cărți ale autorilor romi apăruți la Editura CNCR.
Conferinta Despre rasa si rasismul fata de romi in perioada interbelica
Istoricul Marius Turda, profesor la Facultatea de Științe Umane și Științe Sociale a Universității Oxford Brookes (Faculty of Humanities and Social Sciences, Oxford Brookes University) a susținut joi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, conferința cu tema „Despre rasă și rasismul față de romi în perioada interbelică”.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de cultură a Romilor - Romano Kher, în parteneriat cu Asociația Partida Romilor „Pro-Europa”.
În cadrul conferinței, profesorul Marius Turda a abordat un subiect mai puţin cunoscut publicului larg şi chiar şi specialiştilor – rasismul faţă de romi în perioada dintre cele două războaie mondiale. Tratat de regulă în contextul mai larg al antisemitismului, rasismul faţă de romi în perioada interbelică necesită o analiză diferenţiată, cu accent pe atitudinile manifestate direct faţă de această etnie, considerată un pericol „disgenic“ pentru societatea românească.
De asemenea, conferinţa a inclus alte două prezentări, susţinute de lect. univ. Dr. Delia Grigore (Romii ca „străini” în spaţiul românesc) şi de dr. Gelu Duminică (Romii în timpul regimului antonescian ca minoritate „balast“)
Departe de o epuizare a implicaţiilor rasismului în general şi ale rasismului faţă de romi în special, societatea românească are nevoie, în continuare, de cercetări şi dezbateri în jurul temei rasismului şi, cu plecare de aici, de schimbări consistente de mentalitate. În acest context, Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher şi-a propus să facă din investigarea şi înfăţişarea istoriei rasismului faţă de romi una dintre direcţiile sale fundamentale de acţiune.
Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University şi director al Centrului de Istorie a Medicinei al aceleiaşi universităţi este prezent în România pentru a lansa volumul Istorie şi rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump, publicat la o editură românească. În perioada 25 octombrie – 24 noiembrie 2019, autorul a participat şi urmează să fie prezent la o serie de evenimente de lansare a propriei cărţi, dar şi la conferinţe şi expoziţii.
Concert The Zuralia Orchestra - Podurile Tolerantei 2016
Cu ocazia evenimentului „Podurile Tolerantei”, din anul 2016, CNCR-RK a organizat la Ateneul Român un concert cu The Zuralia Orchestra.
Târgul Meșteșugarilor Romi - Tulcea
Târgul Meșteșugarilor Romi - Tulcea
Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher și Agenţia Naţională pentru Romi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea, au organizat „Târgul Meșteșugarilor Romi - Tulcea” în perioada 26 – 29 iulie 2018.
Pe parcursul a 3 zile, meştesugarii romi au expus pentru publicul prezent obiecte de artizanat proprii, costume tradiţionale rome şi au realizat demonstrații de lucru.
„Târgul Meșteșugarilor Romi - Tulcea” a avut ca scop principal promovarea și cunoașterea culturii, a meșteșugurilor tradiționale și a artelor rome, aducând astfel la cunoștinţa publicului larg repere importante ale culturii minorității rome.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și aparițiile editoriale publicate sub egida Editurii Centrului Naţional de Cultură a Romilor .
Orchestra de camera Romano Kher, Giani Lincan și Emy Drăgoi - Concert Slatina
Orchestra de camera Romano Kher, Giani Lincan și Emy Drăgoi au concerta în cadrul Galei de Excelență a Romilor Ediția 2018, la Slatina. Scopul Galei de Excelență a Romilor este acela de a premia persoane cu performanțe deosebite în cariera profesională, dar și personalități a căror activitate a contribuit la crearea și recunoașterea unei elite a romilor, integrată în societatea românească. Organizarea anuală a acestei manifestări culturale vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre romi, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre romi şi neromi. Rezultatul pe care îl urmărim an de an, prin organizarea Galei de Excelență, este promovarea unei imagini pozitive a romilor, prin intermediul acestor modele de excelență și profesionalism.
Concursul național de creație literară și traduceri în limba rromani „Bronislawa Wajs Ediția a II-a
Literatura romă are talente, pe care ne place să le descoperim şi susţinem.
Festivitatea de încheiere a concursului național de creație literară și traduceri în limba rromani „Bronislawa Wajs Ediția a II-a
Spectacol de teatru Kali Trash
Spectacol de teatru Kali Trash - Caravana Marii Uniri Bucuresti
Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii și Identității Naționale,au organizat în anul 2018, în contextul Centenarului României, proiectul cultural „Caravana Marii Uniri”.
În cadrul acestei acțiuni culturale au fost prezentate o serie de activități culturale, cu participarea autorităților locale și a oamenilor de cultură pe tema cunoașterii, a înțelegerii diversității culturale și a promovării educației interculturale.
Traseul Caravanei a inclus orașele: Constanța, Târgoviște, Craiova, Iași, Brașov, Timișoara, Suceava, Ploiești și București.
Expoziție Eugen Raportoru - Raport Urban
Raport Urban
Sala de expoziții de artă ”Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului a gazduit luni, 5 noiembrie, vernisajul expozitiei de pictura „Raport Urban”, de Eugen Raportoru.
În expoziția ”Raport Urban”, pictorul Eugen Raportoru a propus un adevărat manifest arhitectural, dar și politic, expunând o serie de pânze prin care interpretează în maniera personală simboluri arhitecturale, redate prin peisaje, atât ale Bucureștiului, cât și ale altor capitale și orașe europene.
Invitat special al expoziției a sculptorul Marian Petre, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, încă din anul 1996. Acesta este un sculptor vizionar, cu tendințe renascentiste a cărui operă își găsește inspirația în misterul profund și sacru al vieții.
Curatorii expoziției au fost: Mădălina Mirea și Mihai Hurezeanu.
De asemenea, vernisajul s-a bucurat de recitalul unui cvartet de coarde.
Orchestra de cameră Romano Kher, Giani Lincan & Emy Drăgoi - Concert Caravana Marii Uniri Ploiești
Orchestra de cameră Romano Kher, Giani Lincan & Emy Drăgoi - Concert Caravana Marii Uniri Ploiești
Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii și Identității Naționale,au organizat în anul 2018, în contextul Centenarului României, proiectul cultural „Caravana Marii Uniri”. În cadrul acestei acțiuni culturale au fost prezentate o serie de activități culturale, cu participarea autorităților locale și a oamenilor de cultură pe tema cunoașterii, a înțelegerii diversității culturale și a promovării educației interculturale. Traseul Caravanei a inclus orașele: Constanța, Târgoviște, Craiova, Iași, Brașov, Timișoara, Suceava, Ploiești și București.
Centenarul Romilor. 100 de ani de la Adunarea Națională de la Ibașfalău
Filmul „Centenarul Romilor. 100 de ani de la Adunarea Națională de la Ibașfalău”
La 27 aprilie 1919 a avut loc Adunarea Naţională a Romilor de la Ibaşfalău, unde a fost semnat primul document politic al romilor din România. Filmul documentar „Centenarul Romilor. 100 de ani de la Adunarea Națională de la Ibașfalău“ recompune acest moment istoric şi vine cu o analiză a evoluţiei sociale a romilor în ultimul secol.
Tristeți ascunse: Povești rome / Hidden Sorrows : Roma Stories / Dukha Garavde: Romane Paramisia
Vernisajul expoziției de artă: Tristeți ascunse: Povești rome / Hidden Sorrows : Roma Stories / Dukha Garavde: Romane Paramisia Curator: Eugen Rădescu Au expus următorii artiști plastici: Eugen Raportoru, Mihaela Cîmpeanu, Kurt Vio, Marian Petre, George Vasilescu și Anton Nistor.
Expoziția a fost organizată în perioada aprilie - mai 2018, la Mobius Galery (str. DI Mendeleev, nr.2, Bucuresti), de către Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, Mobius Galery și Agenția Națională pentru Romi.
RomaFest - Moment de improvizație și percuție corporală
Moment de improvizație și percuție corporală RomaFest - Caravana Marii Uniri Ploiești
Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii și Identității Naționale,au organizat în anul 2018, în contextul Centenarului României, proiectul cultural „Caravana Marii Uniri”. În cadrul acestei acțiuni culturale au fost prezentate o serie de activități culturale, cu participarea autorităților locale și a oamenilor de cultură pe tema cunoașterii, a înțelegerii diversității culturale și a promovării educației interculturale. Traseul Caravanei a inclus orașele: Constanța, Târgoviște, Craiova, Iași, Brașov, Timișoara, Suceava, Ploiești și București.
Orchestra de cameră Romano Kher, Giani Lincan & Emy Drăgoi - Concert Iași
Caravana Marii Uniri - Concert Iași
Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Culturii și Identității Naționale,au organizat în anul 2018, în contextul Centenarului României, proiectul cultural „Caravana Marii Uniri”. În cadrul acestei acțiuni culturale au fost prezentate o serie de activități culturale, cu participarea autorităților locale și a oamenilor de cultură pe tema cunoașterii, a înțelegerii diversității culturale și a promovării educației interculturale.
Traseul Caravanei a inclus orașele: Constanța, Târgoviște, Craiova, Iași, Brașov, Timișoara, Suceava, Ploiești și București.
Charlie Chaplin
Charlie Chaplin - Actor și regizor (1889-1977)
Pe numele său real, Charles Spencer Chaplin este un actor și regizor, considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt „City Lights”, „Modern Times” și „The Great Dictator”. „Bunica era pe jumătate ţigancă. (...) Numele ei de fată era Smith. Mi-o amintesc ca pe o bătrânică plină de vioiciune, care-mi făcea de fiecare dată o primire entuziastă şi-mi vorbea ca unui copilaş. A murit când nu împlinisem încă şase ani.” (Charles Chaplin, Povestea vieţii mele, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor”, Bucureşti, 1973, p. 13) Însuși Charlie, care nu a stăpânit vreodată o limbă stăină ca adult, a spus că ar fi fost familiarizat cu dialectul limbii romani vorbite în Insulele Britanice și că ar fi fost fluent în dialectul pe jumătate romani vorbit de romi, muzicieni stradali și interpreți de circ și carnaval. (Joyce Milton, Tramp: The Life of Charlie Chaplin, 2014, PDF file, https://bit.ly/2ykXoHW)
|
Acest material face parte din proiectul „Promovarea personalităților rome în spațiul online”. Proiectul este implementat de Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher.
Târgul Meșteșugarilor Romi - Târgu Jiu
Târgul Meșteșugarilor Romi - Târgu Jiu
Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, Agenţia Naţională pentru Romi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, a organizat „Târgul Meșteșugarilor Romi - Târgu Jiu” în perioada 13 – 15 iulie 2018.
Pe parcursul a 3 zile, meştesugarii romi au expus pentru publicul prezent obiecte de artizanat proprii, costume tradiţionale rome şi au realizat demonstrații de lucru.
„Târgul Meșteșugarilor Romi - Târgu jiu” a avut ca scop principal promovarea și cunoașterea culturii, a meșteșugurilor tradiționale și a artelor rome, aducând astfel la cunoștinţa publicului larg repere importante ale culturii minorității rome.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și aparițiile editoriale publicate sub egida Editurii Centrului Naţional de Cultură a Romilor .
Targul Mestesugarilor Romi - Hunedoara
Targul Mestesugarilor Romi - Hunedoara
Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher împreuna cu Agenția Națională pentru Romi și în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara, au desfășurat în perioada 8-10 iunie 2018, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor TÂRGUL MEȘTEȘUGARILOR ROMI.
Vizitatorii curioși au putut participa la demonstrații de lucru ale meșterilor romi din breslele fierarilor, căldărarilor, argintarilor, rudarilor, lingurarilor, cât și la expoziția continuă a costumelor tradiționale rome, a titlurilor de cărți apărute sub egida editurii CNCR-RK, cât și a produselor de artizanat rom.