Rudy Moca – Actor (născut în 1948 )

 

Rudy Moca este o personalitate complexă, exprimându-se cu o puternică forță creatoare, atât în lumea artelor, ca actor de teatru și film, dar și ca regizor, cât și în domeniul publicistic, ca realizator de emisiuni de radio și televiziune.

Rudy Moca s-a născut în Târgu-Mureş, într-o familie mixtă, tatăl său fiind de etnie romă, iar mama sa de etnie maghiară. Copilăria a petrecut-o la Iernut, unde a învățat, alături de familie, respectul și responsabilitatea pentru muncă. Copil fiind, acesta se trezea la ora 5 dimineaţa să cosească iarba, pentru că, spune el, „numai atunci iarba era bună de cosit” sau mergea cu tatăl său să păstorească turmele de vite pe islaz. Mediul în care a crescut l-a ajutat să înţeleagă viaţa în simplitatea şi regulile dure ale satului vechi de când lumea, totodată dorindu-şi mai mult, să evadeze, spune artistul astăzi. Astfel că, după terminarea liceului, și-a continuat studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC în prezent). În 1973, câștiga prin concurs singurul post vacant de la Teatrul de Păpuşi din Mureș, postul de artist păpușar și actor angajat la secția de teatru în limba română. A arătat o extraordinară interpretare și asumare a responsabilității sale pe scenă, ca actor profesionist în spectacole ca „Fabule, Fabule…” de Smaranda Enache (rolul Assinus), „Cârligate-mbârligate” de Mihai Crişan, regia Mimi Mierlut (rolul Sofronie); „Capra cu trei iezi” după Ion Creangă (Lupul); „Cuconiţele mele dragi” de Valentin Silvestru (rolul Moncherul), „Anderseniada” de Maria Mierluţ (rolul Moş Ene); „Motanul încălţat” după Charles Perrault, regia Mimi Mierluț (rolul Motanul), „Califul barză” (regia Oana Leahu). Regie – „Zurinka” de Alina Nelega, secţia Teatru de Păpuşi a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara.

În 2010, la Teatrul „Masca” din București, Rudy Moca co-regizează, alături de Sorin Aurel Sandu, actor și regizor, spectacolul de teatru „Jekh răt lisăme”/„O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale. A fost prima piesă de teatru din România jucată în limba rromani, cu supratitare în limba română, cu actori profesioniști de etnie romă. Rudy Moca a semnat atât regia spectacolului, cât și interpretarea rolului lui Jupân Titircă (zis „Inimă-Rea”).

A jucat în filmul ,,Billion Star Hotel”, ales în 2016 ca fiind cel mai bun film străin la Hollywood International Film Festival. În 2019, a fost premiat, cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor din România, de către Guvernul României, cu „Diplomă de excelență, pentru performanța artistică și promovarea culturii rome”. În 1997, a primit „Premiul de interpretare colectivă” pentru spectacolul „Punguţa cu doi bani” la Festivalul teatrelor balcanice din Subotica – Iugoslavia. În 1991, a primit Premiul I pentru spectacolul „S.O.S.” la Festivalul de la Brăila. În 1982 – Premiul I de interpretare pentru rolul Sofronie din „Cârligate-mbârligate”; în 1986 – Premiul ATM pentru rolul Dădaca din „Făt Frumos cel năsos”. În 2002, a primit Premiul de interpretare pentru Ivan Turbincă din spectacolul omonim, regia Mona Chirilă. (Ref. revista Teatrul nr. 4/1980, Tip şi Top, regia Maria Mierluț. Carmen Mihalache-Popa, Reuniunea teatrelor de păpuşi, marionete şi animaţie de la Bacău [ediția a IV-a] roluri în „Motanul încălţat”, Teatrul nr. 11-12/ 1985. [Z.F., C.P.]).

Rudy Moca este un participant și susținător activ al mișcării romilor încă de la începutul anilor 1990, dezvoltând o serie de programe civice culturale ca manifest pentru solidaritate, pentru educație, pentru depășirea acelor „ziduri” care țin închiși oamenii, acesta considerând că romii trebuie să își asume identitatea printr-un act de curaj, prin depășirea barierelor care îi situează la marginea societății. Crezul său artistic, precum și responsabilitatea sa de „material pedagogic viu” l-au adus în ipostaza de realizator de emisuni radio. Astfel că, acesta realizează din 2015, la Radio România Târgu Mureş, emisiunea „RomoSapiens”, o emisiune de polemică și dezbatere cu invitați din diferite domenii de activitate, de la artă, la știință și educație civică. Totodată, emisiunea a adus în atenția opiniei publice tineri aparținând diferitelor minorități din România. În acest context, Rudy Moca a promovat performanțele profesionale ale tinerilor romi, considerând că e nevoie de asumare a identității, că orice demers intelectual al unui rom nu poate avea succes în afara acesteia. Și că atitudinea civică conștientă reprezintă esența nobleții umane, la care comunitatea, în ansamblul ei, trebuie să se raporteze în lumina diversității, ca bogăție multiculturală. Rudy Moca rămâne un punct referențial de cultură pentru comunitatea romilor, un reper al profesionalismului și responsabilității atât pentru profesia sa, dar și pentru societate, în exercițiul solidarității și înțelegerii celuilalt.

𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.

• Surse:
http://www.radiomures.ro/…/romo-sapiens-la-radio-tg-mures-p…
www.metropotam.ro
https://www.facebook.com/watch/live/?v=306440553360394 – invitat Smaranda Enache
https://adevarul.ro/…/targu-mures-profil-rudy-mo…/index.html

https://www.punctul.ro/rudy-moca-nimeni-nu-are-un-loc-fixa…/
https://www.youtube.com/watch?v=3XXtrvV702I – invitat Prof. Gheorghe Sarău
https://www.facebook.com/moca.rudy/videos/10222485504228676/UzpfSTE2MDc1NTQyODg6Vks6MTYwODMzMTQ1MjY1MzM1OA/?q=Dimitrie%20Stelaru%20&epa=SEARCH_BOX