Barbu Lăutaru – Interpret de muzică lăutărească (1780 –1858)
Barbu Lăutaru a fost unul dintre cei mai vestiți lăutari ai epocii sale. Prin creațiile și modul de interpretare, a contribuit la afirmarea și dezvoltarea muzicii lăutărești. A transpus în muzica lui elemente de muzică tradițională cu accente puternice ale muzicii religioase, ale muzicii orientale și occidentale, precum și rusești.
Barbu Lăutaru s-a născut ca sclav țigan, pe moșia boierului Drăgulin, din mahalua Frecăului, Iași. Copil fiind, Barbu Lăutaru a învățat de la tatăl său cântecele vechi și baladele. Este atras și de muzica cântată la strană, pe care o studiază la școala de muzică bisericească din Iași, devenind dealtfel cântăreț la strana Bisericii Sfântul Ioan Gură de Aur sau „Zlataust”, cum era cunoscută la acea vreme.
Pravilele domneşti instituite în Moldova de la începutul secolului al XIX-lea introduc posibilitatea ca anumiți robi să treacă de la starea/statutul de rob/ţigan la cea de om liber, prin răscumpărare. Acest context face ca în mintea tânărului Barbu Lăutaru să încolţească dorinţa de a fi liber. Abia în 1845, acesta avea să reușească să strângă banii necesari pentru ieșirea din robie. Acelaşi lucru îl va face și pentru ceilalți membri ai familiei sale.
În 1814, devine staroste al primei bresle lăutarești din Principatul Moldovei și conducător al tuturor lăutarilor robi ai mahalalei. A pus bazele unui taraf alcătuit din lăutarii satului și, în scurt timp, taraful a devenit foarte cunoscut. Muzica oferită de aceștia îi atrăgea deopotrivă pe oamenii simpli și intelectuali ai vremii. Ca semn al breseli lăutarilor, avea un costum special pentru taraful său, iar el era îmbărcat cu anteriu și giubea veche, iar pe cap purta o jumătate de ișlic cu fundă verde.
În iarna anului 1847, Barbu Lăutaru are marele privilegiu de a-l întâlni pe compozitorul Franz Liszt, aflat în trecere prin Moldova, venit la Iași la invitația lui Vasile Alecsandri, director la acea vreme al Teatrului din Iasi. Săptămânalul francez „La vie parisienne” avea să relataze despre această întâlnire că Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție. Franz Liszt, dealtfel, în admiraţia stilului şi a virtuozităţii lui Barbu Lăutaru, a „cântecelor de beție” interpretate de către acesta cu taraful său, avea să le includă în compoziţia sa muzicală: „Rapsodia română pentru pian“.
Prin modul în care a simțit confluența dintre cele două lumi, cea orientală și cea occidentală, Barbu Lăutaru a depășit dimensiunea timpului său. Vasile Alecsandri, un puternic susținător al eliberării romilor din robie, îi consacră o piesă de teatru: „Barbu Lautariul”, pentru care a compus și vestitele versuri: „Eu sunt Barbu lăutaru/Starostele și cobzarul”. Au rămas peste timp cuvintele compozitorului Franz Liszt, care a înțeles măiestria bătrânului cobzar, rob ce își răscumparase libertatea: „Bea Barbule lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist, şi tu eşti mai mare decât mine”.