Django Reinhardt – Jazz man (1910-1953)

 

Django Reinhardt a fost unul dintre cei mai mari chitariști de jazz pe care i-a avut Europa, stilul său unic rămânând până astăzi inegalabil. S-a născut la Pont-à-Celles, în Belgia, într-o familie de romi „sinte”, cunoscută în Franța ca romi „manouche”. Termenul „manouche”, ce înseamnă în limba romani „ființă umană”, definește un subgrup etnic ale cărui legături familiale se regăsesc în Germania, Olanda, Italia. Tatăl său a fost Jean Eugen Wiess, care a luat numele soției sale, și anume Laurence Reihardt. Certificatul de naștere al lui Django a fost înregistrat la Paris, după domiciliul mamei acestuia.
Copilăria lui Django a fost strâns legată de carvana și de viața în rulotă. Django a fost atras de muzică încă din primii ani de viață, fiind înconjurat de muzica intrepretată de frații acestuia și tatăl său, care fondaseră o trupă la Paris. La început, Django învață să cânte la vioară. Avea 12 ani când a primit în dar o chitară banjo, pe care a exersat singur, imitând așezarea degetor pe corzi în timp ce îi urmărea, ocazional, interpretand pe frații săi sau pe diferiți chitariști ai vremii. La vârsta de 15 ani, deja cânta pe străzi sau terase la Paris, împreună cu fratele său, Joseph. În 1927, Django se căsătorește cu Florine Bella Mayer, o fată romă din aceeași comunitate a manoushilor.
În 1928, Django realizează primul său album, acompaniindu-i pe acordeoniștii Maurice Alexander, Jean Vaissade, Victor Marceau, alături de cântăreața Maurice Chaumel. Odată cu acest album, numele lui Django devine larg cunoscut, astfel că britanicul Jack Hilton vine la Paris să îl asculte. Hilton îi oferă un job, pe care acesta îl acceptă. Destinul avea, însă, un alt parcurs pentru Django înainte ca acesta să înceapă efectiv colaborarea. În noaptea de 2 noiembrie 1928, izbucnește un puternic incendiu în rulota pe care el și soția sa o aveau în caravană. Django suferă puternice arsuri pe mâini și pe picioare, astfel că două dintre degetele de la mâna stângă nu le-a mai putut folosi, iar pentru piciorul drept, doctorii au propus amputarea. Django refuză operația și după 18 luni de spitalizare, părăsește spitalul. Se întoarce la chitară, inventându-și o repoziționare a degetelor pe corzi. În următorii ani, abordează o gamă largă de stiluri muzicale, apropiindu-se de jazz-ul american reprezentat de James Armstrong și Duke Ellington.
Django Reinhardt a cântat și înregistrat alături de cei mai mari muzicieni de jazz, memorabilă fiind interpretarea alături de Louis Amstrong într-o emisune de radio difuzată în Franța. Reinhardt a înregistrat peste 40 de albume. De asemenea, a înregistrat alături de muzicieni de jazz din America, precum Coleman Hawkins și Benny Carter. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Minor swing”, „Daphne”, „Belleville”, „Djangology”, „Swing ’42” și „Nuages”.Începând cu 1934 până în 1939, Django a fondat la Paris, alături de violonistul Stéphane Grappelli, trupa „Quintette du Hot Club de France”, o formație de jazz, prima de acest gen care avea chitara ca instrument solo principal. De asemenea, a fondat alături de frații săi, Joseph, Roger Chaput și Louis Vola, ansamblul de corzi „Quintette”.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial îl determină pe artist să părăsească Marea Britanie, unde se afla în turneu alături de prietenul său, Grapelli, care alege să rămână la Londra. Revine în Franța, unde încearcă să-și continue muzica. Reinhardt simte pericolul, regăsindu-se într-o situație catastrofală, fiind rom și muzician de jazz, ambele carateristici fiind desființate de ideologia nazistă. Romii erau o țintă, însă membrii familiei reușiseră să fugă din Paris. Încercările lui Django Reinhardt de a părăsi Franța ocupată de naziști au eșuat, fiind prins la granița cu Elveția și trimis înapoi la Paris, unde va rămâne până la sfârșitul războiului. Una dintre meodiile sale, compusă în 1940, „Nuages”, a devenit imnul neoficial al Parisului ca simbol al libertății. În timpul unui concert susținut la Salle Pleyel, popularitatea cântecului ajunsese atât de mare încât publicul a cerut interpretarea piesei de trei ori la rând. Albumul a fost vândut în peste 100.000 de copii.
După război, acesta se va reîntâlni cu Grapelli la Londra, iar în 1946 susține primul său turneu în SUA, alături de orchestra condusă de Duke Ellington. Revine acasă în 1947, reintegrându-se în stilul de viață manoush. În 1951, Reinhardt se retrage la Samois sur Seine, în apropiere de Fontainebleau, unde a trăit până la moartea sa, survenită în urma unui atac cerebral în 1953.
Stilul interpretativ al lui Django a influențat majoritatea interpreților de jazz tradițional din lume. În memoria lui sunt organizate anual, atât în Europa, cât și în SUA, festivaluri de muzică jazz. În fiecare an, la Samois are loc Festivalul de Jazz „Django Reinhardt”, acolo unde Django a trăit ultimii săi ani din viață. Aici, se întâlnesc frații, fiii, nepoții și admiratorii muzicii acestuia pentru a-i aduce un omagiu artistului. Evocând personalitatea lui Django, marele violonist Stéphane Grappelli spunea că între el și Django a existat o comunicare dincolo de limitele date, de repertoriul stabilit sau nu, de locul sau de momentul concertelor susținute. Nicio repetiție nu ar fi surprins ceea ce se întampla în momentul spectacolelor în care comunicarea dintre ei se desfășura prin „puterea gândului”.
Django Reinhardt a fost considerat de către cei care îi cunoșteau muzica un „rege al romilor”. Django nu a negat niciodată originea sa romă. Într-un interviu la radio, Django Reinhardt afirma: „romii din toată lumea și de secole au cântat cântece religoase. Am compus această melodie euharistică pentru pian și orgă”, oferind-o romilor drept ofrandă, mulțumire și recunoștință pentru neamul său, în care s-a format ca om și artist.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
Surse:
https://www.youtube.com/watch?v=gcE1avXin