Centrul Național de Cultură a Romilor-Romano Kher împreună cu Asociația Partida Romilor Pro-Europa au organizat „Caravana Culturală Romă pentru elevi, studenți și profesori – Ediția 2018”.
În cadrul caravanei au avut loc întâlniri și discuții pe tema promovării educației interculturale și combaterea stereotipurilor și prejudecăților referitoare la romi, au fost susținute fragmente din spectacolul de teatru „Declar pe propria răspundere”, de actrița Alina Șerban, au fost susținute recitaluri de jazz, de pianistul Alex Pădureanu și au fost distribuite în mod gratuit produse culturale realizate de CNCR-RK.
Caravana Culturală Romă pentru elevi, studenți și profesori – Ediția 2018 s-a desfășurat în orașele: Craiova, Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Oradea.