Nicolae Gheorghe – Sociolog și activist (1946-2013)

 

Nicolae Gheorghe se naște pe 12 noiembrie 1946 la Roşiorii de Vede, al treilea copil după două surori mai mari, Gheorghiţa şi Silvia. Tatăl (Anghel) provine dintr-o familie de zlătari, iar mama, (Floarea) era descendenta unei familii de vătraşi şi lăutari.
• 𝟏𝟗𝟓𝟓 (aprox.): Când avea 9 ani, se mută cu familia la București. Locuiesc cu chirie în cartierul Domenii şi urmează cursurile şcolii generale din cartier. Continuă să fie un elev eminent, dar apar şi primele răutăţi ale unor colegi legate de înfăţişarea sa. Se refugiază în lectură şi alege să urmeze cursurile licelului militar de la Câmpulung Moldovenesc. Stă la internat chiar şi în zilele libere.
• 𝟏𝟗𝟔𝟒: Termină liceul militar și se înscrie la Şcoala Militară de la Sibiu, pe care o întrerupe din cauza unui accident nefericit.
• 𝟏𝟗𝟔𝟖: După armată, intră la Secţia de Sociologie a Facultăţii de Filosofie din Universitatea Bucureşti. Termină ca șef de promoție, cu media 10,50 (10 pentru rezultatele examinărilor și 50 sutimi în plus pentru meritele excepționale în activiatea sa ca lider al studenților); în timpul facultăţii este preşedintele asociaţiei studenţilor comunişti.
• 𝟏𝟗𝟕𝟐: După facultate, este angajat la Centrul de Cercetări Sociologice din București, departamentul de sistematizare rurală. Încep căutările sale, căutări pentru răspunsul la întrebarea ce l-a acompaniat constant: „Cine sunt eu?”.
• 𝟏𝟗𝟕𝟑: Face primele vizite pe teren la romii cortorari din Ţara Făgăraşului. Descoperă cu fascinaţie oameni mândri că sunt romi, spre deosebire de romii asimilați cum sunt cei din propria familie, care-și ascund originea. Impulsionat de mândria acestora, începe să-și asume identitatea etnică. Are contact frecvent cu cercetători străini.
• 𝟏𝟗𝟕𝟒: La Bucureşti are loc Conferinţa Mondială pentru Populaţie, unde participă. În acest an şi partidul comunist lansează o cercetare despre romi pentru care este cooptat și Nicolae Gheorghe. Devine tot mai interesat de organizarea politică a romilor (în dauna cercetării științifice).
• 𝟏𝟗𝟖𝟐: Trimite la Europa Liberă, sub pseudonimul Alexandru Danciu, o scrisoare în care pune în lumină rasismul și xenofobia politicii regimului comunist, în care romii devin vinovații de serviciu. Denunță de asemenea abuzurile miliției, ce descindea cu câini în zorii zilei în comunități, agresând femei și copii – sau care bătea tineri, pentru a-i face să mărturisească infracțiuni pe care nu le-au înfăptuit. În acelaşi an, primeşte o invitaţie de participare în India la un simpozion științific derulat în timpul unui festival ținut la Chandigarh, o localitate din Rajastan, locul simbolic de origine al romilor. Autorităţile nu îi acordă viza de plecare.
• 𝟏𝟗𝟖𝟑: Scrie statutul formei de asociere „Phralipe le Romengo”/„Vecinătatea romilor din județul Sibiu” (condusă de Ion Cioabă), o formă de asociere culturală a romilor căldărari, care va fi adoptată și de căldărarii din alte orașe (Târgu Jiu, Vîlcea etc). Deși alergice la orice formă de organizare etnică, autoritățile se pare că o tolerează. Este perioada când devine apropiat de familia Cioabă, asigurând secretariatul activității lui Ion Cioabă.
• 𝟏𝟗𝟖𝟒: Ajută la organizarea unui festival al romilor la Costești, Vâlcea, un loc de pelerinaj anual al romilor căldărari din toată țara; este primul festival al romilor din România, despre care scrie un articol publicat în revista internațională de studii romani: „Roma”. Anul următor, autoritățile nu mai aprobă ediția a doua.
• 𝟏𝟗𝟖𝟗: Revoluţia îl prinde în stradă. Se duce la Comitetul Central şi rămâne acolo până la terminarea violenţelor. Primeşte certificat de revoluţionar semnat de Ion Iliescu. Nu îl foloseşte niciodată pentru a obţine favoruri personale. Scrie un memoriu adresat Frontului Salvării Naționale în care prezintă situația romilor.
• 𝟓 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟗𝟎: Ion Iliescu face o declarație despre minorităţile naţionale, care a dus la constituirea unui Departament pentru minorităţi în cadrul CPUN. Nicolae Gheorghe este numit consilier pentru romi în CPUN.
• 𝟏𝟔 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟗𝟎: Participă la constituirea Uniunii Democratice a Romilor, o formațiune politică pentru care, la primele alegeri libere, va face campanie electorală în comunitățile rome.
• 𝐌𝐚𝐢 𝟏𝟗𝟗𝟎: Strânge asociațiile de romi deja constituite într-un „sindicat” umbrelă: Federația Etnică a Romilor. Este unul dintre secretarii federației alături de Vasile Burtea, Vasile Ionescu și Ivan Gheorghe. Tot în 1990, urmare a devastării de către mineri a cartierelor de romi din Bucureşti din 14 -15 iunie, convinge Comisia pentru Securitate şi Cooperare în Europa să includă în Declaraţia sa problematica romă în termeni de securitate, fapt care îi aduce critica statului român pentru denigrarea imaginii României în exterior.
• 𝟏𝟗𝟗𝟏 – 𝟏𝟗𝟗𝟑: Este vicepreședinte al IRU, Uniunea Internațională a Romilor, o asociaţie căruia îi rămâne fidel mulţi ani, în ciuda atacurilor personale primite de-a lungul timpului. Comunicarea cu unii lideri ai acestei formaţiuni începe din perioada comunistă, alături de Ion Cioabă și mai tânărul Florin Cioabă.
• 𝟏𝟗𝟗𝟐: Primeşte premiul pentru drepturile omului al statului francez. Premiul îl foloseşte pentru un program comprehensiv de intervenţie în comunităţile afectate de conflicte intertenice: Mihail Kogălniceanu şi Vălenii Lăpuşului, printre primele proiecte de intervenţie locală în care instrumentarea cazurilor de abuz şi accesul la sănătate şi educaţie erau baza acțiunii locale. Adună în jurul său o grupă de tineri romi dedicați luptei împotriva rasismului pentru care devine mentor.
• 𝟏𝟗𝟗𝟑: Primeşte premiul Bruno Kreisky la Viena pentru servicii aduse drepturilor omului în Europa. Co-fondează asociaţia Romani CRISS alături de oameni din generaţia sa, dar şi de tinere şi tineri ce lucrau cu el în acea perioadă. Federația Etnică a Romilor, Centrul de Cercetări despre Țigani al Universității Sorbona și Institutul de Sociologie al Academiei Române sunt instituțiile ce contribuie la înființarea și construcția Romani CRISS. Organizația devine una dintre cele mai reprezentative pentru drepturile romilor în România şi în Europa și, în același timp, şcoala de activism pentru noi generații de activiști romi.
• 𝟏𝟗𝟗𝟓: Iniţiază o campanie în favoarea adoptării termenului de rom. Această campanie a fost o reacție împotriva unui Memorandum al Guvernului României aplicat printr-o circulară internă trimisă către toate instituțiile. Acesta propunea oficializarea termenului de „țigan” pentru că termenul de rom aducea prejudicii de imagine României. În acel an, reacția a fost în principal împotriva felului abuziv și netransparent în care decizia a fost luată: cu un deputat rom în parlament la acea vreme, cu un consiliu al minorităților naționale, nicio consultare publică nu a fost organizată. Un al doilea Memorandum al Guvernului, din 2000, spune că termenul de rom e cel adecvat.
• 𝟏𝟗𝟗𝟕: Primeşte pentru Romani CRISS premiul Uniunii Europene şi Statelor Unite pentru Drepturile Omului şi Democraţie. Premiul a mai fost acordat altor două asociații din România: Liga Pro Europa condusă de Smaranda Enache și Societatea de Analize Feministe – AnA condusă de Laura Grunberg.
• 𝟏𝟗𝟗𝟕 – 𝟏𝟗𝟗𝟗: Este printre promotorii „Grupului de lucru al asociaţiilor romilor”, partenerul Guvernului României în negocierile pentru o strategie naţională pentru romi.
• 𝟏𝟗𝟗𝟗 – 𝟐𝟎𝟎𝟔: Este senior adviser al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru Punctul de Contact pentru Romi şi Sinti (al cărui arhitect este încă din 1990, ca în 1994 să fie înfiinţat).
• 𝟐𝟎𝟎𝟑: În mandatul său elaborează „Planul de acţiune pentru îmbunătaţirea situaţiei romilor în spaţiul OSCE”, plan ce va fi adopat de către Consiliul Ministerial OSCE la conferinţa de la Maastricht, 2003.
• 𝟐𝟎𝟎𝟕: Revine în România. Începând cu această dată, Nicolae Gheorghe alege să se prezinte ca cetăţeanul Gheorghe, postură din care va susține toate demersurile sale ulterioare, la nivel internaţional sau național, de activism în slujba drepturilor romilor.
• 𝟐𝟎𝟎𝟗 – 𝟐𝟎𝟏𝟑: Diagnosticat cu un cancer avansat, face naveta la Salerno, Italia unde se tratează. Fiind la tratament, începe să se documenteze despre situația migranților romi din România, din regiunea Campania. Intră în contact cu asociații și activiști italieni. În 2013, publică eseul „Alegeri de făcut și prețuri de plătit” în cartea „De la victimizare la conștiința cetățenească: calea pentru integrarea romilor”, publicată în versiunea originală în 2013 la Budapesta, tradusă în limba română şi publicată în România la editura CNCR-RK în 2015.
𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 „𝑃𝑟𝑜𝑚𝑜𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑜𝑚𝑒 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙 𝑜𝑛𝑙𝑖𝑛𝑒”. 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟-𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑜 𝐾ℎ𝑒𝑟.
Surse:
• CNCR-RK, Biţu, Nicoleta, „Nicolae Gheorghe. O viață dedicată romilor”, Ed. Centrului Național de Cultură a Romilor, București, 2016
• http://nicolaegheorghe.ro/
• http://www.theromanielders.org/elders/2/5/